vineri, 11 februarie 2011

Dau sfară în țară! Sau... despre strămoșul Breaking-News-ului

Mulți vor crede că am mâncat un ”o”, și de-asta nu mi-a ieșit ”sfoară”, dar se-nșală :) Hai să vedem cum vine asta!

Dacă am fi trăit acum câteva sute de ani, n-am fi aflat veștile proaste nici online, nici de la tv, ci scrutând, în zare, dealurile. Un fum gros, negru și încecăcios pe vârful unui deal semnala o primejdie prin care treceau localnicii: ori năvăleau dușmanii, ori se întâmpla altceva, la fel de grav.

Ei bine, acest fum se numea sfară, dragii mei. El făcea veștile să circule, el era suportul comunicării rapide la distanță. Pentru a-l obține, străbunii noștri ardeau grăsimi în așa-numitele ”puncte de strajă” de pe înălțimi, și, astfel ”dădeau sfară în țară”, adică răspândeau o veste, dădeau de știre. Era un fel de breaking-news, nu? Vecinii care vedeau fumul preluau iute ștafeta și flambau și ei niște grăsimi pe dealul din dotare, asfel încât și vecinii lor să prindă de veste și s-o dea mai departe. Și toooot așa, până se umplea țara de sfară...

De unde vine, atunci, ”sfoara” care parazitează expresia originală, ce-i drept, doar în ce privește forma, nu și sensul ei? Ce-ar fi să vă las pe voi să vă gândiți? :)

joi, 10 februarie 2011

Gardienii online ai limbii române: „Politicienii n-au apăsări gramaticale”

Ia intrați de citiți, că despre noi e vorba! ;)
 

Nu știu dacă ați auzit sau nu de Dan Arsenie, jurnalistul care semnează reportajul din Evenimentul zilei.  
Eu pot să vă spun că m-a impresionat prin bunul simț cu care m-a contactat, prin felul în care s-a documentat pentru articol și prin corectitudinea cu care a redat interviul pe care mi l-a luat, fără să mute o virgulă. 
Nu ne-am cunoscut personal, nu am vorbit nici măcar la telefon. Ne-am scris pe e-mail și, în final, i-am mulțumit pentru tot ce am zis mai sus. 

Nu cred că exagerez dacă îi mulțumesc și aici pentru faptul că e un ziarist corect. Asta simt, asta fac :) Și Profele mai laudă câteodată, nu?

Cu bine, dragii mei!

Despre ”trecerea în neființă” la creștini

De câte ori avem câte un deces al vreunui om important, presa abordează subiectul, firește. Trec peste patetismul cu care mulți reporteri și prezentatori simt că trebuie să ”joace” prestațiile live și mă opresc la o expresie omniprezentă în astfel de momente: ”a trecut în neființă”.
Nu cred că este folosită cu rea voință, ci din neștiință, drept care mă străduiesc să explic, scurt de tot, ce e în neregulă cu o astfel de exprimare.
 
”Neființa” asta este în total dezacord cu crezurile creștinilor, iar noi ne pretindem creștin-ortodocși, aici e problema pe care o semnalez eu. De la Iisus Hristos încoace, toată suflarea creștină crede în viața de după moarte, în ființarea veșnică, altfel spus. Or veșnicia este la polul opus neființei, dacă mă-nțelegeți!

Să-l iei chiar și pe Mitropolitul Bartolomeu Anania și să-l ”treci în neființă” înseamnă să-l plasezi în neant, într-o zonă tulbure și neagră, care n-are nimic de-a face cu Lumina și binecuvântarea promise. Mai ales în cazul unui om care a crezut o viață în Ființa veșnică a lui Dumnezeu, cred că e complet anapoda să te exprimi de o asemenea manieră. Mergând pe logica asta (sau pe lipsa ei, mai degrabă), ajung să mă-ntreb ce mai sărbătorim de Înviere, dacă tot ne amenință neființa, de cum am pus mâinile pe piept!

Cei care au înțeles și vor să ocolească, de-acum încolo, expresia ”a trecut în neființă”, pot opta între:
- ”a trecut la cele veșnice”,
- ”a trecut la cele sfinte”,
- ”s-a stins din viața pământească” sau ”s-a stins”,
- ”a plecat dintre noi”,
- ”a plecat în Împărăția Cerurilor/ la Dumnezeu”.

Personal, nu le agreez pe:
- ”a decedat” (mi se pare prea rece),
- ”a sucombat” (îl găsesc peiorativ),
- ”a încetat din viață” (aer neutru, de comunicat oficial),
- ”a murit” (îmi contrazice credința).

Nefiind partizana excesului de zel, cred că este, totuși, important să facem astfel de diferențe și să distingem între nuanțe. Credința unui neam nu trebuie să fie contrazisă nici de faptele, dar nici de vorbele sale. Nu-i puțin lucru, Cuvântul...

Update: am găsit asta, după ce am scris articolul. Găsiți acolo și alte expresii potrivite, recomandate chiar de Bartolomeu Anania.